Ce este contabilitatea? O întrebare foarte simplă. Așa de simplă precum întrebarea pe care ne-a adresat-o profesorul de geografie din liceu: „Ce este geografia? Este tot ce ne înconjoară.” Așa este și contabilitatea. Tot ce avem pe noi, în casa noastră, pe stradă, totul se poate contabiliza, toate lucrurile palpabile. Inclusiv emoțiile, stările noastre interioare, gândurile, ideile pe care le avem referitoare la un lucru. Acum o să mă credeți sărită de pe fix și o să ziceți: „Cum poți să faci asta? E imposibil!” Dar trebuie să zic: „Totul este posibil, dacă vrei cu adevărat.”
Privită dincolo de cifre, contabilitatea reprezintă fapte și oameni. Fapte?! Oameni?! Are you serious? Da! Fapta este factorul direct care influențează contabilitatea. Pe când oamenii sunt celălalt factor, cel indirect. Nu o să intru chiar atât de mult în detalii, pentru că o să vă prindeți voi pe parcurs de ceea ce vreau să spun. Dar trebuie să vă spun un lucru de la început. Nu o să încep eu aici să scriu istoria contabilității. Nu de alta, dar nici eu nu o știu cap coadă! Doar noțiunile ăle mai importante. Plus că nu mi-a plăcut deloc istoria în generală&liceu.
Prima manifestare a contabilității, și anume activitatea de numărare a bunurilor de care dispunea o persoană la un moment dat, a dat curs unei nevoi practice de ținere a evidenței, de calcul și de control al averilor. Totodată, cu această mișcare a impulsionat dezvoltarea comerțului și creșterea economiei generale. Antichitatea, în principal, sumerienii, egiptenii și romanii, a contribuit la constituirea unui cadru care permitea reglementarea registrelor și tehnicilor de înregistrare.
Trebuie să spun că mi-ar fi plăcut să trăiesc în Evul Mediu (m-am uitat la prea multe seriale: Merlin, The Tudors, și filme cu tematică medievală). De ce spun asta? Evul Mediu a fost adevăratul punct de plecare în punerea bazelor tehnicilor și procedeelor contabile. Dar să nu uităm de sumerieni care au fost cunoscuți ca fiind primii bancheri. Luca Pacioli, călugăr franciscan, este considerat ca fiind părintele contabilității, prin lucrarea lui: „Summa di Arithmetica, Geometria, Porportioni et Proportionalita”; el a considerat că obiectul contabilității este „tot ceea ce după părerea negustorului îi aparține pe lume, precum și toate afacerile mari și mărunte în ordinea în care au avut loc.” Și de aici încolo, având definiția asta, s-a ajuns la contabilitatea din zilele noastre.
Goethe așterne cuvinte foarte frumoase la adresa contabilității: „Contabilitatea este una din cele mai sublime creații ale spiritului omenesc pe care fiecare bun gospodar ar trebui să o folosească în gospodăria sa.” Și iar ne întoarcem la ceea ce am zis la începutul articolului. Dar ce e și mai frumos la contabilitate e că așa îți prinzi urechile dacă faci o greșeală! Aviz poporului: contabilitatea și politica sunt două lucruri distincte. În politică, poți să alegi să fii de stânga sau de dreapta. În contabilitate nu. Se aplică un alt principiu: în conturi, ce punem în dreapta și ce punem în stânga are o importanță majoră pentru că dreapta este partea asimilată noțiunii de credit, iar stânga noțiunii de debit. Adică în dreapta avem patrimoniul nostru concretizat în capital social, rezerve (legale, din reevaluare ș.a.), rezultatul exercițiului, împrumuturi și datorii asimilate. Pe când în stânga găsim activele noastre: imobilizări, stocuri, trezorerie.
Cam atât despre partea istorică a contabilității (Nu sunt un fan al istoriei! Dar trebuie să știu câte ceva și despre ea, că altfel nu e a bună).
A, am uitat să vă zic un „Știați că..”: contabilitatea este la fel de veche ca și astronomia ori religia, ea datând de peste 6 milenii, dar este mai puțin abordabilă la capitolul istorie.